Diversitatea naturală, incluzând eterogenitatea climatului, varietatea florei şi a Kvarnerfaunei, precum şi strălucita alianţă dintre peisajul marin şi cel terestru, este cunoscută a fi un capital turistic de nepreţuit. Regiunea Kvarner (Riviera Kvarner), care constă din golful omonim, câteva insule – anume, Cres, Krk, Pag şi Rab, doar pentru a meţiona pe câteva dintre ele – şi zona de continent reprezentată în special de oraşul Rijeka, întruchipează idealul de diversitate naturală, şi de aceea regiunea respectivă ar trebui să fie una dintre cele mai recomandate destinaţii turistice.

Adăugând faptul că diversitatea este de asemenea o caracteristică a culturii locale – care este, se spune, extrem de interesantă – se poate afirma că, deşi oarecum anonim pe harta turistică a lumii, Kvarner are un potenţial incredibil care încet, dar sigur a început să se dezvolte din perspectivă turistică, ducând la ascensiunea a numeroase staţiuni balneo-climaterice.

Scurta istorie - Golful Kvarner

Liburnienii au fost primii care au populat regiunea Kvarner în timpuri preistorice. Aşezarea a devenit în curând o regiune de mare interes pentru greci şi romani, a căror influenţă este încă vizibilă pe multele repere istorice şi culturale. Cu toate acestea, istoria de ansamblu a regiunii Kvarner este una la care au contribuit multe civilizaţii, datorită faptului că locul este din punct de vedere geografic situat într-un punct de intersecţie între multe popoare. Astfel, Austro-Ungaria a fost ultima putere care a dominat regiunea, dar de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, aceasta este parte a Republicii Croate, deşi Kvarner a trecut, de asemenea, ulterior Primului Război Mondial, prin câteva decenii de independenţă şi autonomie.

Cazare la Kvarner

Cele mai multe localităţi de pe coastă sau cele situate pe insulele din golful Kvarner sunt pe drept cuvânt considerate staţiuni. Prin urmare, acestea sunt complet dotate pentru a întâmpina turiştii care căută soluţii de cazare. O mulţime de hoteluri, precum şi apartamente sau camere de închiriat şi case de vacanţă sunt disponibile în orice moment al anului, însă ar trebui avute în vedere şi multele campinguri pe care regiunea le găzduieşte.

Gastronomia traditionala croata la Kvarner

Restaurantele din Kvarner sunt printre cele mai bine cotate din întreaga Croaţie, ceea ce este suficient pentru a argumenta că Kvarner este departe de a-şi dezamăgi vizitatorii în ceea ce priveşte bucătăria. Felurile de mâncare locale, în principiu constând din peşte, scoici şi crustacee, trebuie încercate, de vreme ce locul are o veche tradiţie în pregătirea unor astfel de specialităţi. Vânatul este o altă parte a bucătăriei tradiţionale, având în vedere că vânătoarea în ea însăşi este un vechi obicei al locului.

Atracţii şi obiective turistice din Golful Kvarner

O dată ajuns în Kvarner, turistul va realiza imediat că locul abundă în obiective care trebuie vizitate pentru a-şi face o impresie adecvată asupra regiunii. Parcul Naţional Risnjak, Parcul Natural Učka, Rezervaţiile Ornitologice de pe insulele Cres, Krk şi Prvić, sau Turnul Turcesc de la Perušić, care este singurul turn turcesc conservat în Lika (construit în secolul al XV-lea) sunt numai câteva dintre aceste atracţii. Fortăreaţa Nehaj (în Senj) este o fortăreaţă renascentistă construită în secolul al XVI-lea – astăzi găzduieşte un muzeu dedicat piraţilor cunoscuţi sub numele de „Senj Uskoks” - merită menţionată, însă lista este departe de a fi completă.

Evenimente si festivaluri la Kvarner

Kvarner se dovedeşte a fi un loc destul de plin de evenimente, astfel încât orice turist va fi ocupat o dată ce a ajuns în regiune. Evenimente legate de cultură, precum Festivalul de Jazz Liburnia sau serile muzicale de la Rab sunt întregite de evenimente sportive care se desfăşoară pe apă sau pe uscat. O serie de festivaluri sunt menite a onora darurile naturii către regiune: Festivalul Castanelor, Zilele Vişinelor, Zilele Sparanghelului, Zilele Fructelor de Munte. Înainte de orice, Carnavalul de la Rijeka merită să fie văzut, întrucât este unul dintre cele mai reputate carnavaluri din Europa.

Hoteluri în Kvarner

Valamar Koralj Hotel Valamar Koralj Kvarner
Hedera Hotel Hedera Kvarner
Malin Hotel Malin Kvarner
Villa Ambasador Hotel Villa Ambasador Kvarner
Sus

Rezervări hoteluri

Cele mai bune oferte și prețuri pentru vacanța voastră!

Legături utile